Treceți la conținutul principal

Postări

hello, it's me!...

salut, eu sunt Victor şi îţi spun ''bun venit'' pe blogul meu. cum mi-a venit ideea să incep un blog? e simplu: am observat, la alți oameni, că sunt foarte apreciați pentru ceea ce fac pe blog-ul lor, ba chiar e ceva ce îi definește de-a dreptul. am 15 ani, sunt in clasa a X-a la Colegiul Național de Informatică "Tudor Vianu" din București. la vârsta mea mulți știu ce vor să facă dupa liceu (medicină, IT, drept, științe politice, etc). eu insă nu am absolut nicio idee. unii ar spune că nu știu ce vreau să fac cu viața mea. parțial adevărat. eu insă prefer să trăiesc momentul de acum. las lucrurile să vină de la sine, și sunt pregătit pentru orice urmează. ce voi scrie pe blog? suprinzător, dar, deși scriu de aproape o oră la articolul ăsta, iar în acest timp m-am tot gândit la asta, nu am găsit incă un răspuns. ascult multă muzică.  foarte multă muzică. muzica face parte din viața mea, pare incredibil, dar ascult muzică și când dorm. ascult absolut orice
Postări recente

înălțare, decădere și o cană cu cafea

articolul ce urmează nu este o colaborare. este un puzzle format din frânturi ale sufletelor noastre. al meu si al Iuliei, un om incredibil, care a dat un cu totul alt sens vieții mele. aruncați un ochi pe blogul ei,  bucurielacutie.wordpress.com , e pură terapie a sufletului.   cine știe ce i- a hărăzit soarta celui ce vine... cuvinte aruncate în neant, î ntre dou ă suflete, î ntre două inimi care bat la fel. o tristețe greu de curmat. acele momente când doar muzica te calmează. când brațele mamei te î nconjoar ă și te simți din nou copil. când totul pare bine. când privești ploaia, cu o can ă de cafea î ntre palme. îmbrățisări fără sentiment, relație fără iubire. plângi ș i râzi , cazi ș i te ridici. ale tinereții valuri. î n oceanul î nvolburat al vieții . nu ș tim ins ă dac ă aceste valuri, vreodat ă se vor mai î ntoarce... privim ploaia, rugându-ne fierbinte de ea s ă ne spele și nou ă sufletele. s ă spele tristețea și gândurile rele. să fac

despre sentimentele trecatoare

...și uite-mă din nou, aici, deasupra tastaturii, în spatele computer-ului, cu o cană de ciocolată caldă și câțiva biscuiți... mă simt incredibil. mă simt fericit. e un sentiment pur și simplu inexplicabil. să simți, în adâncul tău, că viața ta merge in direcția potrivită. să fii inconjurat de oameni frumoși. să iubești și să fii iubit... tata imi spunea incă de când eram mic: "sunt două lucruri de care nu îți dai seama decât atunci când nu le mai ai, acele două lucruri sunt amintirile și fericirea". tu acum ești fericit? îți poți aminti un (alt) moment în care erai fericit? câteodată, suntem atât de prinși de activitățile cotidiene, încât uităm să ne întrebăm pe noi înșine dacă suntem fericiți. când simți că plutești de fericire, oprește-te un moment din ceea ce faci. uită-te în jur, respiră adânc, concentrează-te asupra zgomotelor din jurul tău. ține minte locul în care ești, ora, zgomotele din jurul tău. când te simți trist...gândește-te la acel moment. aminteșt

primul strop de boboceală

înainte de orice, vreau să vă mulțumesc pentru numeroasele mesaje pe care mi le-ați trimis, dar, mai presus de toate, de cele peste 100 de accesări. e un început minunat! acum, să trecem la subiect! boboceala...primul an din viața de licean. mulți spun că ar fi cel mai mișto an de liceu, că îți faci prietenii care vor dura toată viața, că simți primii fiori ai dragostei adolescentine... boboceala mea a început în secunda în care am ieșit din sala de examen, după proba la matematică. deși, teoretic, absolvisem clasa a opta cu aproape două săptămâni în urmă. atunci, însă, vedeam în fața ochilor doar un examen pentru care trebuia să dau tot ce am mai bun. tot în ziua aia, 21 iunie, când a venit mama acasă, am strâns-o în brațe și am exclamat "să înceapă boboceala!". peste doar câteva zile am primit rezultatele de la examen. mi-am promis să fac din vara asta una memorabilă. de atunci am simțit că am intrat într-o cu totul altă lume. începusem să vorbesc cu elevi din diferit